Atotputernic- zeu sunt

Gasesc speranta intiparita pe-o bucata de carton,

Indiferenta, se ascunde intr-un colt si deziluzia...

De sub tapetul argintiu imi face semne fericirea.

Singur vad cosmosul aievea,

Departe cerul taciturn viseaza nemurirea.

Cuprins de taina inamicului simt gustul de lamaie

Iar gustul amarui despica devenirea.

Nu pot, nu vreau sa fiu in lumea voastra,

In mintea mea invaluit in mantia perfectiunii

Traiesc fictiunea desavarsirii in divin.

Din craterul vulcanului stins privesc in jos

Iar fericirea din tapet revine sa ma-mbratiseze,

Speranta regasita imi intra pe sub piele,

In timp ce voi, inghesuiti in colturi, in deziluzie va naruiti

Muriti pe rand, la fel cum si eu ani la rand am suferit de chinul vostru

Muriti incet, iar eu privesc vindicativ tacerea ce va inconjoara

Vulcanul meu cel fara aripi mi-arata disperarea pe care o iubiti

Singur, atotputernic- voi stapani inevitabilul nimicului

Distrugator, iresponsabil- sunt unicul meu zeu

Ma simt pregatit ca de azi sa nu mai raspund in fata voastra.

O fiinta divina isi gaseste fericirea in singuratatea propriei constiinte. Ea nu are nevoie de prietenie sau de dragoste. Implinita, isi poarta soarta cu mandrie, iar propriile pacate ii sunt judecate de eul sau interior. Omul e limitat, dar moartea il elibereaza din constrangerea profanului.